Nici nu mai ştiu de pot să mai vorbesc,
Pereţii mă aud, mă ştiu prea bine,
De multe ori în plâns mă prăbuşesc
Uitând de toate şi uitând de mine...
Plătesc cu vârf ceea ce n-am făcut,
Plătesc ruşinea de a vrea dreptate,
De-a nu uita că totuşi din trecut
Se simte urma celor întâmplate.
Aş tot vorbi de toate câte dor,
Deşi de multe poate-mi e ruşine,
Şi scriu un vers că, poate-ntâmplător,
Voi şti cândva ce s-a-ntâmplat cu mine.
Sunt condamnat să tac, să tac, să tac!
Le fac pe plac... Dar mâine ce-o sa fac?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu