luni, 23 noiembrie 2009

Vino aici...

Vino aici... nu vreau să plec acum,
Vreau să ramân să ştiu de ce trăiesc,
Mă simt că pot să fac din nou un drum,
E drumul meu, nu vreau să-l părăsesc!

Vino aici să redeschidem cerul,
Mi-dor spre ceruri iarăşi să privesc,
Să desluşim, în zori de zi, misterul
De ce e greu să simt că mai trăiesc?

Vino aici... ne-aşteaptă miezul nopţii
Să-mi fii un prag pe care să paşesc
Şi s-auzim, prin scârţâitul porţii
Cum îngerii luminii ne vorbesc!

Vino aici să fim două lumini,
Ce pot strivi absurdul nebunesc,
Suntem în cer văzuţi ca şi minuni,
De ce sunt unii care ne urăsc?

Vino aici... te simt în miez de zi
Că eşti un gând de fapt Dumnezeiesc,
Am fost ce-am fost, pot fi ce ştiu a fi,
Un Univers să-mi fii, îmi tot doresc.

Vino aici, vreau uşa să-ţi deschid,
De când aştept să ştiu că nemuresc,
Pe câmpul vieţii ce-i mereu arid
Te-aştept să vii... s-arăt cât te iubesc?

Hai vino, vino... fă-mă să devin
Acel ce pot să fiu nu doar ce-am fost,
Rescrie tu al timpului destin
Şi fi-mi un adevăr sa am un rost!

marți, 17 noiembrie 2009

Renaşterea-mi prin tine

Simt că mă nasc a doua oară
Din gându-n care m-ai păstrat,
Ce-a stat robit de-o grea povară
A tot ce-n noi s-a aruncat.

Un gând absurd s-a vrut o cale
Şi prag al marelui hotar,
Mi-a dat de-atâtea ori târcoale
Spre rost final, duplicitar.

Când mă voi naşte a doua oară
O să ne ştim: şi eu... şi tu...
Şi soarele o să răsară
Ca un feeric déjà vu...

Prin mine aripi iţi vor creşte,
Prin tine mă voi naşte iar,
Vom şti că cerul ne uneşte,
Că ce vor alţii e-n zadar...

A doua oară mă voi naşte
Ca semn al unei întrebări,
Ce caută a recunoaşte
Că norii-s risipiţi în zări...

luni, 19 octombrie 2009

Povestea drumului final

Bunicului meu, pe ultimul drum
Te-ai dus, bătrâne, lumea-i mai pustie,
Nici nu mai ştiu... E vineri sau e luni?...
Aşa e viaţa şi-a fost dat să fie,
Să pleci în lumea celor drepţi şi buni.

Ţi-a fost destin dorinţa de-a fi bine,
Muncind din greu să poţi ceva să laşi...
Mai stai bătrâne, hai, mai stai cu mine,
Să mai vorbim, făcând ultimii paşi.

Sunt vremuri grele, ştii şi tu, bătrâne,
Şi chiar se poate şi mai rău va fi,
Fă tu dreptate, cum ai zis... de mâine
Să fie bine pentru-ai tăi copii.

Azi iei cu tine tot ce ne apasă,
Ne iartă dar că-ţi spunem doar drum bun,
Fară de tine ne-ntorcem acasă,
Ăsta-i finalul... Ce mai pot să spun?

duminică, 16 august 2009

Căutător printr-un răspuns

Niciodată,
De nu-nţelegi de ce-mi sunt ochii goi,
Să nu mă crezi când număr pân’ la doi.
Niciodată,
Să nu mai zici nimic de rău, de noi,
Să nu te uiţi cu milă înapoi.

Mereu îmi pun câte-o-ntrebare,
Mereu îi caut un răspuns,
Găsindu-l, aflu cu mirare
Că trece viaţa pe ascuns.

La miezul zilei caut clipa
Ce dă un sens spre absolut,
Dar noaptea şi-a întins aripa
Şi tot ce-a fost a dispărut.

Cu ritm fugar aştept să vină
Un uragan cum n-a mai fost,
Să caut drumul spre lumină,
Să caut visului un rost.

Din mai târziu spre niciodată
Plutesc şi spaţiu-i infinit,
Deşi nu ştiu dacă, vreodată,
Voi şti că pasul n-am greşit.

În prag, o lacrimă fugară
Mă face să mă-ntorc din drum,
A mai trecut încă o vară
Şi totu-i ars, şi totu-i scrum.

Mă voi minţi? Pot înţelege
Că tot ce fac e în zadar?
Că nu există nici o lege
Şi sfânt nu e nici un altar?

Veni-va clipa următoare,
Şi toate vor avea răspuns,
Răspunsu-i greu şi simt că doare...
De fapt ce sunt? Ce am ajuns?

joi, 2 iulie 2009

Poem stingherit

Trăiesc din milă şi mănânc din milă,
Şi cerul cade, peste mine, greu,
E dimineaţă iar şi îmi e silă,
Când ştiu că în oglindă mă văd eu.

Am fost un om, cu bune şi cu rele,
Trăit-am viaţa, mai uşor, mai greu,
Visam că vom putea urca la stele,
Credeam în drumul dat de Dumnezeu.

Venit-a cu însemn de cruce moartă,
Trei oameni ce-şi doreau să nu mai fiu,
Şi ne-au trimis, cu împrumut, o soartă,
Ce astăzi se vrea cruce şi sicriu.

Privesc trecutul şi nu-mi vine-a crede,
Ce astăzi ştiu, cum n-am putut să ştiu?
Simt doar că moartea-n mine se repede,
Şi văd că e dorită de-al meu fiu.

Trăiesc stingher şi simt că timpul trece,
Mănânc când am, dar nu pot să cerşesc,
Îmi e de-ajuns un strop de apă rece,
Ca să le-arăt că totuşi eu trăiesc.

Trecut-am pragul morţii, nebuneşte,
Şi ştiu mai multe, altfel le gândesc,
Vreau viaţa s-o trăiesc doar omeneşte,
Vieţii să-i spun , în zori, că o iubesc.

Păgâne umbre simt că pot supune...
Putem fi iar întregul absolut,
Cu-n singur gând putem fi o minune,
Redefinind hotare din trecut.

Schimbând însemnul ordinii inverse,
Recuperăm din mers ce s-a pierdut,
Vom da contur atâtor umbre şterse,
Vom fi ce-am fost, şi mult mai mult, ce-am vrut.

miercuri, 24 iunie 2009

Risipă-n haos

E tot mai greu! Mi-e tot mai dor de tine,
Şi cerul parcă neguri şi-a tocmit,
Mă simt din lumea asta izgonit,
Dar tot mai caut zilele senine.

Lumina zilei când mi se arată
Mă-ngân cu ploaia într-un murmur trist,
Şi mituiesc speranţa să rezist,
Să fim noi doi, cei doi de altădată.

Redând valoare vieţii ca poveste,
Tot ce trăim să fie la plural,
Să transformăm absurdul în real,
Iar pe „va fi” să-l definim prin „este”.

Din sens invers să facem drum spre soare,
Recâştigând din mers tot ce-am pierdut,
Uitare aruncând peste trecut
Ca peste-a verii ploaie trecătoare.

Şi tot mai mult aştept să vină clipa
Când vom deschide uşa casei noi,
Şi împărţi-vom timpul doar la doi,
În haos risipind, pe veci, risipa.

marți, 23 iunie 2009

Rugăciune-n vis

Eu mă rog mereu, mă rog şi-n vis,
Să se poată ceva inversa,
Iartă-l Doamne, ia-l în grija ta
Pe acest copil ce m-a ucis.

Lacrimile sunt un semn real,
Răbufnind prin gânduri de moment,
Doamne, iartă-i gândul indecent,
El e spuma crestelor de val.

Simt venind o zi ce n-a mai fost,
Liniştea ne va cuprinde, blând,
Dă-ne, Doamne, forţa unui gând,
Dă-ne, Doamne, al iubirii rost.