Ceea ce-mi spui aşa aş vrea să fie,
Cuvântul să îşi aibă rol concret,
Să faci mereu speranţa să învie,
Denominând absurdul în regret.
Am înţeles de unde până unde
Pot să accept că nu-i nimic fatal,
Să urc mereu ştiind că pot ascunde
Contrariul mult doritului egal.
Nici nu mai vrei să crezi că, totuşi, poate
Cei ce ne ştiu şi văd şi înţeleg,
Şi văd şi eu că-mi sunt contrare toate
Şi nu mai am curajul să le neg.
Alerg mereu crezând că voi învinge,
Dar tot mereu ajung pe locul doi,
Mă simt bătut şi nu mă pot atinge,
Mă mişc, din ce în ce, tot mai greoi.
Dacă rostesc pe "nu" se-aude "da",
Şi dacă-i "da" se înţelege "nu",
De vreau sau nu, prevăd ce va urma,
Şi nu mă mir că tu nu mai eşti tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu