Dragii mei cu sărbători puţine,
Eu vă scriu de dincolo de moarte,
Şi mă rog mereu să fie bine,
Să puteţi să mergeţi mai departe.
A fost viscol mare-n lumea toată,
M-au cuprins nămeţi în miez de zi,
Nu credeam că s-ar putea vreodată
Să vă spun că nu mai pot veni.
M-am pierdut pe căi rătăcitoare,
Căutând măcar să văd lumina,
Însă, uneori, privind la soare,
Mi-aminteam că doar a mea e vina.
Câteodată mituiam o clipă
Să m-ajute să mă simt cu voi,
Să mai uit că am făcut risipă
Şi acum va zbateţi în nevoi.
Mie mi-a fost dat să fie viaţa
Peste pragul zilei, înnorată,
Voi să învăţaţi ca dimineaţa
Adevărul zilei se arată.
Dacă ceaţa vrea să vă înşele
Să v-arate, fals, un drum greşit,
Mă voi vinde duhurilor rele
Să aveţi voi somnul liniştit.
N-am să mai ingădui niciodată
Gândul meu să-alerge la-ntâmplare,
Vreau să fiţi ceea ce-aţi fost odată,
Dezrobiţi de-a faptelor urmare.
Dragii mei, cu vise şi speranţe
Vin pe-acasă să vă mai privesc,
M-au învins prea josnice instanţe,
Dar de-aici, din ceruri, vă iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu