S-a rupt chiar şi stindardul dimineţii...
Şi-n ruga răvăşirilor de lună
Rămîn enigmele să ne supună,
Iar pe decorul frunzelor sihastre
Se întunecă şi zările albastre.
Plutind spre stele, patima deşartă,
Luminii soarelui îi spune soartă.
Doar infinitul nopţilor apuse
Adună adevăruri suprapuse.
Peste decorul frunzelor strivite
Se simt doar paşi de umbre părăsite.
Deasupra lor lumina lăcrimează
Şi aripii de soare-i zice rază,
Încătuşate-n ziduri crenelate
Umbrele nopţii-s răni cicatrizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu