Zborul spre-nalt s-a prăbuşit în noapte,
Trădat fiind, în parte chiar ucis,
Doar lacrima mă ştie că, în şoapte,
Eu am jurat să mor cum îmi e scris...
***
Şi dacă nu a fost cum mi-au ursit
Poate e vremea azi să se-nţeleagă:
În locul meu chiar moartea a murit,
Că orice legatură se dezleagă.
Oricâte lanţuri sunt, n-or să ajungă,
Să mă oprească lumii să vorbesc,
Dar gândul meu putea-va să străpungă
Hotarul adevărului lumesc.
Şi am s-arăt cu degetul, direct,
Pe cei ce n-au curajul să se-arate,
Că predicatul poate fi subiect
Când faptele-s de alţii comandate.
Că unii cred că, totuşi, la comandă
Se poate face-al altora destin,
Că viaţa e-un produs de contrabandă
Vândută-n târguri de un filistin.
Tăcerea mea, de azi, e-un ideal
Ce urmări-vor mulţi să îl obţină,
Şi vor visa mereu şi ireal
Că-or să mă vadă pus sub ghilotină.
Se mai întâmplă, trist şi iluzoriu,
Nebunii, doar cu apă, să se-mbete,
Mişcându-se în sensul giratoriu
Rememorând istorii incomplete.
***
Zborul spre-nalt va fi din nou la noapte,
Trădat fiind, nimic nu m-a ucis,
Doar lacrima mă ştie că, în şoapte,
Eu mi-am jurat să mor când îmi e scris...
Vine Crăciunul... Am şi eu pe masă,
O pâine de trei zile şi... atât...
De mine nimănui nu îi mai pasă,
Sunt doar străinul cu un chip urât.
Se-aprind lumini s-arate bucuria
Către acei ce viaţa îşi trăiesc,
La mine e-ntuneric... Doar mândria
Îmi dă puteri ca lacrimi să-mi strivesc.
Pe unde trec, pe drumurile mele,
Pe unde paşii încă mă mai duc,
Mă simt un mal lovit de valuri grele
Şi simt că moartea vreau să o seduc.
Hotare mari aş vrea să le pot trece,
Să pot grăbit să şi arăt ce pot,
Dar anu-acesta şi lumina-i rece,
Şi mă-ncălzesc arzându-mă de tot.
Sunt călator din timpuri viitoare,
Din câte ştiu puţine vreau să spun,
Aş vrea să ştiţi că prea uşor se moare,
Dar fiţi mai buni... E ziua de Crăciun.
Deodat' cu mine s-a făcut Pământul?
De ce-am lăsat să mă tot bată vantul?
Azi plec pe drum cu gând spre viitor
Să fiu aşa cum sunt: Învingător!
Oricum ar fi, un adevăr rostesc,
Cuvântul chiar şi-n taină îl grăbesc,
Şi tot privesc senin spre viitor,
Am fost şi am să fiu: Învingător!
Rostise-vor în urma mea mereu
Cuvinte să se-arate cum sunt eu,
Dar ştiu că nu-i nimic întâmplător,
Eu am destinul meu: Învingător!
Când m-a lovit din plin un uragan
Am reuşit să îi ţin piept... un an...
Acum chiar ştiu că nu întâmplător,
Dar nu mă tem, voi fi Învingător!
Şi am uitat că unii-şi mai doresc
Să creadă c-am uitat să mai iubesc,
Dar în iubire cred şi-mi e uşor
Să redevin ce-am fost: Învingător!
Zori de an se văd deja că vin,
Soarele speranţei n-a apus,
Prin lumini avem un semn deplin
Şi-l purtăm în suflet pe Iisus.
Cerul ne arată ce va fi...
Să fim buni şi plini de împliniri,
Să putem în toate izbândi,
Să lăsăm trecutu-n amintiri.
Şi de-acum lumină vom avea
Că a răsărit, din nou o Stea!
Orologii bat în pragul porţii,
Lumea are gândul clandestin,
Mai mereu se-aude glasul sorţii,
Dând de veste vremuri ce revin.
Călător prin margini de hotar,
Pradă a condiţiei de ins,
Dovedind că ura-i în zadar,
Sufletul nu vrea să fie-nvins.
Apăsat de şoapte fără glas,
Gândul e mereu hotărâtor...
Rătăcind al zilei silnic pas,
Aşteptarea vrea să fie zbor.
Pasul e un hohot interzis,
Elocvent, şi parcă inocent,
Drumul e deschis către abis,
Înclinând balanţa cu-n accent.
Greu se lasă-n lume-a se ivi.
Pravila speranţei de noroc,
Însă visul zorilor de zi
Trage ceru-n umbra unui foc.
Chiar şi dacă multe au sfârşit,
Dorul e un drum spre infinit...
A trecut un an, iubita mea,
An cu întrebări fără răspuns,
Timpul l-aş întoarce de-aş putea,
Nu ştiu însă dacă-ar fi de-ajuns.
Aş da foc stihiilor păgâne
Ce s-au cuibărit în visul meu,
Că-ajunsese moartea să mă-ngâne,
Când spune-am că-n toate sunt tot eu.
A trecut un an, iubita mea,
An în care n-am făcut nimic,
Ştiu că e absurd, dar tot aş vrea
Adevărul să-l mai contrazic.
Eu am fost ales la întâmplare
Să-mplinesc un gând de om nebun,
Însă vina mea e mult mai mare,
Că vorbeam fără să ştiu ce spun.
A trecut un an, iubita mea,
Anul trist al paşilor pe prag,
N-am crezut nicicând că s-ar putea
Singur, spre adâncuri, să mă trag.
Azi, când ştiu hotarele strivite
De păcatul de-a mă vrea făptaş,
Mi-aş dori puteri nebănuite
Să refac al vieţii, drept, făgaş.
A trecut un an, iubita mea,
An al regăsirii prin surghiun,
Am curaj să stau în faţa ta,
Sufletul în palme să ţi-l pun.
Ştiu acum să mă arăt la lume
Ca un tot, învingător mereu,
Tu şi eu, un gând, un singur nume
Redescoperit de Dumnezeu.
Seara-i lungă... Noaptea-i mare,
Toate-s doar o întâmplare,
Plouă totuşi, plouă rece,
Trec şi eu... Şi timpul trece.
Seară-i iarăşi... Vântul plânge,
Ploaia îmi pătrunde-n sânge,
Simt o ultimă zvâcnire
Regăsită-n amintire.
Seara-i tristă... Ploaia-i deasă,
Întunericul m-apasă,
Caut vorbe nerostite
Şi dau foc unei ispite.
Seara-i lungă... Seara-i tristă,
Seară-i iarăşi... Şi există...
